De data asta, e EL. Il simt. L-am visat in noaptea de Sanziene, in copilarie, cand bunica ma indemna mai in gluma, mai in serios, sa-mi pun busuioc sub perna si sa-mi astept, in vis, destinul. E inalt, brunet, cu privirea galesa si are un aer un pic rebel, de barbat matur ramas cu dorinta intr-o adolescenta tulbure, voluptuoasa… Pentru el, in seara asta, imi pudrez varful nasului si-mi vopsesc buzele a dulce, dulce iluzie.
Las apa sa-mi siroiasca pe piele, alaturi de o spuma cu aroma de migdala, pe care multa vreme mi-o imaginasem preludiu al unei intalniri tarzii, si zambesc, un pic inconstienta, la gandul orelor fericite ce vor urma. M-am dezobisnuit sa mai cred in oameni si suflete pereche, mi-am frant singura aripile, de teama sa nu cad dintr-un punct la fel de inalt ca in atatea alte dati, mi-am modelat, macar superficial, emotiile, crezand orbeste in repetitivitatea povestilor prietenelor mele, ale prietenelor prietenelor mele si, pana la urma, ale mele insami.
Dar, acum, la acest ceas de taina si dulce iluzie, totul este diferit. El imi inspira altceva, o durere amestecata cu libertate si pasiune si fascinatie, asa cum n-am mai intalnit in ochii altor barbati. Ceva salbatic, dar tandru, putere, dar umilinta pe altarul destinelor pereche, ca o eterna reintoarcere. Ca si cum as reveni acasa dupa ce m-am pierdut pe mine insami, atat de mult timp, in ceata si minciuna.
Imi alung repede din minte gandurile secundare, vocea interioara ce-mi sopteste, timida, lucruri pe care nu vreau sa le aud, si ma indrept catre masuta de toaleta. Rujul fabulos imi urmareste conturul buzelor si, pentru o fractiune de secunda, ma simt frumoasa. Pe fundal incepe sa se auda o partitura de pian (Franz Liszt – Liebesträume, Nocturno 3) ce mi-a acompaniat de multe ori singuratatile, dar melancolia ei nu e potrivita pentru aceasta seara minunata.
O schimb si trec mai departe, dorindu-mi cu ardoare sa pot trai doar clipa, carpe diem, sa uit ca exista un maine, sa uit de ei, din trecut, sa conteze doar el, sa existe doar potentialitatea unei mari iubiri sau, cel putin, acele cateva ore in care voi cauta, in ochii lui, ceva familiar, ceva nou, ceva albastru, ceva de imprumut.
Parul mi-l las liber – asa imi spunea el, din trecut, ca imi sta cel mai bine si poate ii va placea si lui, din prezent. Dar, daca in privirea lui, actualului, voi vedea sclipiri din cea a trecutului si voi fugi mancand pamantul din restaurantul atat de elegant in lumina difuza a caruia incercam sa ne hranim impreuna si sa ne mintim ca exista doar prezentul nostru?
Imi prind parul intr-un coc strans, de profesoara, pentru ca nu vreau sa repet istoria nici in cel mai mic amanunt, nu vreau sa ma las iubita si apoi sa mi se serveasca, din senin, un “E doar verisoara/ secretara/ menajera”, ca-n filmele proaste. In taxi, ma bucur nebuneste ca soferul ma lasa sa-mi aprind o tigara, chiar daca pe geam era afisat, neingaduitor, semnul de no smoking, el imi face cu ochiul cu subinteles, eu pufai ghemuita in blana mea falsa si savurez in sinea mea placerea de-a fi inceput seara, chiar inainte de-a ajunge la intalnire, cu dreptul. Zambeste, baby, e ceasul iluziei !
* Pentru a te abona gratuit la blogul Fabuloasa.ro si a primi toate noutatile fabuloase direct in casuta ta de e-mail, click aici!
