Weekend-ul acesta am vrut cu tot dinadinsul sa ma relaxez. Initial mi-am propus sa merg la munte, insa, cum timpul a fost, ca intotdeauna, putin generos, am ales sa caut un loc dragut, in care sa ma pot relaxa alaturi de prieteni, fara sa petrec doua ore pe drum. Din vorba in vorba, am ajuns pana la urma la Casa Pustnicu.
La 18 kilometri de Bucuresti si dupa vreo 2 kilometri de mers prin padurea Pustnicu se afla un restaurant spatios, decorat in stil rustic, cu o terasa absolut magnifica si o vedere splendida asupra copacilor ruginii si asupra lacului Pasarea. Turlele albe ale Manastirii Pasarea domina dealul aflat de partea cealalta a lacului. M-am bucurat ca, in ciuda faptului ca intr-una din incaperi avea loc un eveniment de amploare, am gasit fara probleme loc de parcare.
Casa Pustnicu pare un restaurant pierdut in padure, inconjurat cu generozitate de verdeata si peisaje tomnatice ce mi-au limpezit privirea satula de cenusiul orasului, asa ca m-am asezat voioasa la o masa din interior – chiar daca, in plina toamna, oamenii se inghesuiau sa stea la terasa – cu vedere asupra lacului. Am deschis meniul si zambetul mi s-a mai domolit, atunci cand am vazut preturile, care nu sunt tocmai pe masura oricarui buzunar, insa nici cele mai scumpe posibile intr-un restaurant cu specific romanesc.
Spre exemplu, o portie de valdostana cu pui costa 22 lei, iar o garnitura de cartofi la cuptor cu usturoi 7 lei. Ciorba de burta costa 8 lei si este decenta ca gust, si papanasii, serviti cu multa smantana si dulceata de capsuni, 15 lei. Trebuie insa sa mentionez ca portiile sunt mari si, dat fiind spatiul cu mese suficiente pentru toata lumea, niciun chelner nu incearca sa te zoreasca sa mananci mai repede sau sa consumi cat mai mult.
Insa marele minus al restaurantului Casa Pustnicu il reprezinta tocmai aceste prezente ce ar trebui sa-ti inspire ospitalitate, chef de vorba, de mancare calda si de bautura savuroasa, acesti oameni angajati pentru confortul si starea de bine – si, mai ales, pentru servirea la timp – a oaspetilor ce le trec pragul. Ospatarii si picolii sunt absolut necizelati si, pare-mi-se, incredibil de stresati.
Nu stiu daca patronul este de vina sau altcineva, eu vorbesc doar din perspectiva unui client care s-a simtit stanjenit de servirea brutala si lenta. Cineva de la masa alaturata striga disperat ca vrea pur si simplu sa achite nota, pentru care a asteptat o jumatate de ora – deci iti poti imagina ca nu am exagerat cu nimic cand am afirmat cele de mai sus. Iar cand ospatarul ti se plange ca si lui ii e foame si ca n-a dormit de doua nopti, parca ti se cam taie cheful de veselie in jurul unei mese imbelsugate.
* Pentru a te abona gratuit la blogul Fabuloasa.ro si a primi toate noutatile fabuloase direct in casuta ta de e-mail, click aici!
